Performerii anului 2023 pe piața de capital

PALATUL CCIB - strada Ion Ghica, Nr. 4, etaj 2, Aula Carol I

29 februarie

Performerii anului 2023 pe piața de capital

Despre

2023 a fost unul dintre cei mai buni ani din istoria Bursei de Valori București, cu recorduri pe multiple paliere. Capitalizarea companiilor listate la bursă a depășit, în premieră, pragul de 300 miliarde de lei, valoarea totală de tranzacționare înregistrată pe toate piețele, cu toate tipurile de instrumente financiare, a depășit 38 de miliarde de lei (+58% față de 2022), lichiditatea medie zilnică pe toate tipurile de instrumente listate, pe ambele piețe, a ajuns la 153 de milioane de lei (+60% față de 2022), indicele principal, BET a urcat cu 32%, iar BET-TR cu 40%, cel din urmă având cea mai bună performanță din regiune anul trecut.  Anul trecut, prin cele 34 de listări de acțiuni și obligațiuni, a fost atrasă suma record de 5,5 miliarde de euro. O valoare record a fost înregistrată și pentru numărul investitorilor care a ajuns la finalul lunii septembrie la peste 168.000. Performanțele anului bursier 2023 sunt reflectate, în primul rând, de succesul ofertei publice de listare a companiei Hidroelectrica, care prin valoarea sa de 9,3 miliarde de lei (1,8 mld. euro) a fost, în 2023, cea mai mare ofertă din Europa și a 4-a la nivel mondial.

Toate aceste reușite au fost posibile datorită eforturilor realizate de către stakeholderii pieței de capital din România. Astfel, cu ocazia celei de-a 11-a ediții, Bursa de Valori București aduce pe scena BVB Awards, stakeholderii care s-au remarcat prin rezultatele remarcabile obținute în anul anterior, pe piața de capital.

29 februarie

Program

09:00

Înregistrare invitați

10:00

Discursuri în deschiderea evenimentului

Cuvânt de bun venit din partea organizatorului evenimentului:

Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București

Invitați:

Administrația Prezidențială, Cosmin Marinescu, Consilier Prezidențial pe Politici Economice și Sociale | confirmat

Sebastian Burduja, Ministrul Energiei | confirmat

Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene | confirmat

Florin Spătaru, Consilier de stat la Cancelaria Primului Ministru | confirmat

Gabriela Horga, Vicepreședinte SIIF, Autoritatea de Supraveghere Financiară | confirmat

Excelența, Sa Victor Chirilă, Ambasadorul Republicii Moldova în România | confirmat

Cuvânt de încheiere din partea organizatorului evenimentului:

Adrian Tănase, Director General, Bursa de Valori București

11:00

Ceremonia de premiere

12:30

Networking buffet

Premiile pieței de capital

Urmărește-ne LIVE, pe 29 februarie, începând cu ora 10 a.m. și află cine sunt performerii anului 2023 pe piața de capital.

Vom fi LIVE pe Facebook, YouTube și LinkedIn.